Project Description
Ciupercile Pleurotus sunt un soi de ciuperci cărnoase, de dimensiuni mari și care au o valoare nutritivă mare datorită conținutului ridicat de proteine și vitamine, în special vitamina D2, al cărei rol esențial este resorbția calciului și fosforului alimentar.
De aceea, ori de câte ori avem ocazia este foarte indicat să consumăm aceste ciuperci, mai ales în perioadele când dorim ,de exemplu ,să evităm consumul de produse de origine animală, întrucât ciupercile pot asigura necesarul de proteine pentru organism.
Am ales de data aceasta să prepar o ciorbiță de ciuperci Pleurotus, fiind și perioadă de post este chiar binevenită..Din aceste ciuperci se pot face și șnițele care sunt foarte gustoase. Dar haideți să vedem cum se prepară ciorba de Pleurotus și care sunt ingredientele de care avem nevoie..
Mai jos găsiți și galeria de fotografii pentru fiecare etapă de preparare.
Reteta detaliata
GHID ORIENTATIV
Cuisine: România
Timp de preparare: 10 min
Timp de gatire: 40 min
Timp total: 50 mins
INGREDIENTE
400 gr ciuperci Pleurotus
1 ardei capia
1 ceapă
1 morcov mare
1,5 litri supă de legume + 1,5 litri apă fierbinte
200 ml cremă de gătit vegetală
zeama de la 1 lămâie
2 căței de usturoi
3 linguri de ulei de măsline
sare și piper după gust
INSTRUCTIUNI
În primul rând vom pregăti legumele: morcovul îl dăm prin răzătoarea mare, ceapa și ardeiul capia le tocăm mărunt. Ciupercile le desfacem în fâșii subțiri cam de 1 cm grosime.
Într-o oală adâncă adăugăm cele 3 linguri de ulei și ceapa pe care o sotăm la foc mic 2-3 minute până când devine translucidă. Apoi adăugăm morcovul ras și ardeiul capia tăiat mărunt și le sotăm și pe acestea 3-4 minute.
Adăugăm 1,5 litri de apă caldă , o liguriță de sare , punem capacul și lăsăm să fiarbă la foc mic aproximativ 15 minute până când sunt gata legumele.
După 15 minute adăugăm ciupercile, 1,5 litri de supă de legume fierbinte (dacă nu țineți post poate fi și supă de pui) și apă fierbinte dacă mai este nevoie, astfel încât ciupercile să fie bine acoperite de zeamă. Punem capacul și lăsăm să fiarbă 10-15 min (nu fierbeți mai mult de 15 minute pentru că își pierd gustul) .
Când ciuperile s-au fiert, mai adăugăm sare după gust, piper și cei 2 căței de usturoi dați prin presă. Pentru acrit adăugați zeama de la o lămâie sau oțet, după preferință.
Dacă țineți post adăugați cremă pentru gătit vegetală, iar dacă nu țineți, puteți drege ciorba cu 300 gr smantână fermentată pe care o frecați cu două gălbenușuri.Acest amestec nu se adaugă direct în ciorbă, se adaugă câte un polonic din ciorba fierbinte peste smântâna cu ou, se amestecă bine..până când smântâna se încălezește și apoi se poate turna în oala cu ciorbă.
Se poate servi cu pătrunjel proaspăt tocat.
Pofta buna!
Comenteaza